Președinta Maia Sandu face apel la unitate și solidaritate în societate, dincolo de diferențele dintre oameni. Totodată, șefa statului a îndemnat politicienii să-și folosească vocea pentru a încuraja respectul reciproc, bunăvoința și buna înțelegere, și a subliniat că fiecare contribuție, fie ea mare sau mică, este esențială pentru progresul țării.
„Vom duce împreună țara înainte, bazându-ne pe ceea ce ne unește – curajul, hărnicia și bunătatea moldovenilor. Fac un apel către toți și, mai ales, către politicieni, să-și folosească vocea pentru a încuraja respectul față de fiecare cetățean, bunăvoința și buna înțelegere. Toți, cu bune și cu rele, cu diferențele dintre noi, suntem același popor – și Chișinăul, și Ocnița, și Nisporeni, și UTA Găgăuzia, și diaspora, și cei tineri, și cei vârstnici, și cei care au votat, dar și cei care n-au ajuns la vot. Să ne umplem sufletele de frăție, solidaritate și omenie”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Mesajul a fost lansat în contextul în care unii politicieni, în special din opoziție, dar și unii lideri de opinie au avertizat asupra divizării societății pe fondul tensiunilor electorale.
Lasă un comentariu