Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor ENEMO consideră că turul doi al alegerilor prezidențiale din Moldova s-a desfășurat în mare parte eficient și transparent, candidații au avut posibilitate să-și facă liber campanie, însă tonul general al campaniei electorale a devenit negativ, fiind remarcată și influența Federației Ruse asupra procesului electoral.
Experții misiunii consideră că autoritățile moldovenești trebuie să aibă o abordare structurată în ceea ce privește coruperea alegătorilor, în contextul influenței străine și al finanțării ilegale a campaniilor electorale.
„Recunoscând eforturile depuse de autorități pentru a combate corupția electorală, influența străină malignă și finanțarea ilicită a campaniilor, Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor, subliniază necesitatea unei abordări mai structurate pentru a combate aceste fenomene și a reduce consecințele lor negative pe termen lung.”, a spus Dritan Taula, .șeful misiunii internaționale de observare a alegerilor ENEMO
De asemenea, reprezentanții Misiunii ENEMO au remarcat că ziua alegerilor a fost, în general, calmă și bine organizată, chiar dacă a fost afectată de potențiale tactici de corupere a alegătorilor, printre care transportul organizat al alegătorilor și fotografierea buletinelor de vot de către alegători. Observatorii au remarcat faptul că, în perioada dintre primul și al doilea tur, autoritățile moldovenești și-au intensificat eforturile privind combaterea corupției electorale și a finanțării politice ilicite prin investigații și campanii de informare.
„În ciuda acestor eforturi, Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor își exprimă îngrijorarea cu privire la impactul negativ pe termen lung al corupției electorale sistematice, al influenței străine maligne și al finanțării ilicite a politicii de către grupuri criminale și intermediari ai Federației Ruse”, a spus Momcilo Rudlovic, analist politic și de campanie electorală al misiunii ENEMO.
Observatorii ENEMO au mai remarcat faptul că atacurile cibernetice coordonate asupra infrastructurii de conectivitate a sistemelor naționale de înregistrare a alegătorilor și amenințările cu bombă, raportate la unele secții de votare din străinătate, menite să perturbeze procesul de votare, au fost abordate în timp util și eficient de autorități. De asemenea, raportorii au mai declarat că sunt îngrijorătoare remarcile xenofobe observate la începutul campaniei împotriva unuia dintre candidați, chiar dacă au fost condamnate prompt de celălalt concurent.
Lasă un comentariu