NOUTĂȚI

Moldovenii au așteptări mari, după ce au fost validate rezultatele referendumului de către Curtea Constituțională

Compus de Redacția STAR

Moldovenii au așteptări foarte mari de la parcursul european al Republicii Moldova, după ce Curtea Constituțională, a validat joi, 31 octombrie rezultatele referendumului republican constituțional care prevăd modificarea Constituției privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Cetățenii spun că prin acest plebiscit au făcut istorie, iar acum autoritățile de la Chișinău trebuie să dea dovadă de mai multă responsabilitate mai ales privind reforma justiției.

,,Așteptările sunt mari. Sper cu brio să trecem acest examen și să mergem înainte. – Care sunt capitolele pe care Republica Moldova trebuie acum să le accelereze? – Cel mai evident acum este justiția și dezvoltarea economică a țării’’.

,,Eu cred că în primul rând lupta împotriva corupției. Deoarece, dacă nu va fi corupția și va lucra organele de drept în direcția care trebuie totul va fi bine’’.

,,Este încă o scară pe care noi trebuie să o ridicăm cu greu cu ușor, dar trebuie să mergem înainte. Vrem o bunăstare mai bună și un salariu mai decent pentru toți să nu plece tineretul din țară, îi dureros pentru părinți’’.

,,Felicitări, foarte bine. Să ne apucăm de muncă. Avem de muncă. La capitolul integrare. Deocamdată capitolul care ne trage înapoi este justiția, dacă se va rezolva problema asta se va rezolva multe probleme’’.

Unii oameni intervievați de echipa ONE TV spun că au avut dubii privind validarea rezultatelor referendumului.

,,Erau dubii că acolo erau controversați la Curtea Constituțională și erau contra. – Ați rămas mulțumit de rezultat? – Foarte mulțumit pentru el și am luptat’’.

,,Mai important ca Curtea Constituțională nu există un organ mai superior. După validarea rezultatelor ne așteptăm la o viață mai bună, mai prosperă, mai sinceră, pentru dreptate. Și justiția poate și-a schimba părerea că trebuie să judece corect nu cu sacul cu bani cum a fost până acum. Noi luptăm foarte demult. Eu am lucrat peste hotare și am văzut că dreptatea triumfă și legea e în capul mesei’’.

Dacă unii chișinăuienii se bucură de decizia Înaltei Curți, alții spun că este o decizie controversată.

,,Am văzut prevalența asta minimă a voturilor, dar există și o prevedere legală care contravine acestei hotărârii a Curții Constituționale articolul 208 a Codului Electoral care spune expres că referendumul republican constituțional va deveni legal exercitat, doar în cazul în care se va decide unei opțiuni majoritatea din persoanele care au participat la acest referendum. În cazul de față avem noi avem procentajul de 48 la sută, adică cu vreo 40 de mii de voturi mai puțin decât este necesar’’.

Curtea Constituțională a validat rezultatele plebiscitului, care a avut loc în data de 20 octombrie, în cadrul căruia moldovenii au răspuns la întrebarea „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Potrivit datelor publicate de CEC, pentru opțiunea DA au votat 749 719 de persoane, iar pentru opțiunea NU – 739 155 de persoane.

Fostul președinte al Curții Constituționale Constantin Tănase a scris pe pagina sa de Facebook că ,,Constituția Republicii Moldova va include o prevedere clară care stabilește că aderarea la Uniunea Europeană devine un obiectiv ireversibil al țării noastre. Această modificare va fi realizată automat în Constituție, iar noul text va fi publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Un pas important spre viitorul european al Moldovei’’, a scris expertul în drept constituțional.

Rezultatele referendumului republican constituțional au fost validate joi, 31 octombrie de Curtea Constituțională. În tot acest timp, în fața Curții a avut loc un protest organizat de simpatizanții Partidului Comuniștilor și ai Blocului Victorie, afiliat fugarului penal Ilan Șor, care au cerut invalidarea referendumului.
Anterior și Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, care nu recunoaște rezultatul pozitiv al referendumului, a anunțat că va organiza un alt plebiscit pe tema UE în 2025, an în care, susține el, PAS nu va mai fi la guvernare în urma alegerilor parlamentare. Partidul condus de fostul președinte de țară a boicotat referendumul. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu