Elevii din Republica Moldova intră de luni, 28 octombrie, în vacanța de toamnă. Deși au trecut doar două luni de la începerea anului școlar, elevii spun că sunt dornici de vacanță, iar cei mai nerăbdători sunt cei din clasele primare. Instituțiile școlare anunță că au pregătit diverse activități pentru elevii ai căror părinți nu-i pot supraveghea în această perioadă.
Maxim este elev în clasa întâi. Băiatul spune că numără zilele până la vacanță.
,,Mă voi duce la bunici, mă voi duce la pisicuțe. Mă voi duce în parc, voi sta cu mama, cu tata, cu bunica și bunelul. – Și îți va fi dor de școală? – Da. -Ce îți place cel mai mult la școală? Când ne ducem pe stadion la fotbal’’.
,,Am obosit aceste două luni și chiar am nevoie de vacanță. Am așteptat mult vacanța să mai văd și alte părți să mă pot odihni și eu un pic și să îmi revăd familia’’.
,,Aștept cu nerăbdare vacanța fiindcă o să am ocazia să mă văd mai mult cu prietenii și părinții. Fiindcă părinții sunt ocupați cu lucru, prietenii cu școala, dar așa vom petrece mai mult timp împreună’’.
Elevii din clasele liceale spun că și-au făcut deja planuri pentru vacanță.
,,Vacanța pentru mine va fi o oportunitate să mă pregătesc mai bine pentru obiectele care le voi avea la BAC, și totodată de a mă pregăti la aplicările la universități’’.
Unii părinți au organizat din timp vacanța copiilor.
,,Deja am planificat câteva zile la o bunică, câteva zile la altă bunică, câteva zile cu noi și s-a încheiat vacanța. Nu le vom da prea multă informație de școală un pic să se recreeze de la studii, dar vom face activități recreative, vom încerca să fim cât mai mult în natură’’, a spus Dorina Arsene, părinte.
,, Noi părinții suntem la curent cu vacanțele pe parcursul anului școlar de aceea ne străduim să organizăm momente în așa mod să fie un beneficiu pentru copii organizatoric din punct de vedere’’, a spus Aurelia Sava.
,,Este cam complicat că trebuie să ne rupem de la serviciu dar vom face față. Va fi cu fratele mai mare, când cu tati când cu mami, așa va fi în vacanță’’, a spus Galina Vntuleac.
Administrația Liceului Teoretic Mihai Viteazul din Capitală afirmă că activitățile extrașcolare vor continua și pe perioada vacanței, astfel încât elevii să rămână implicați. Totodată, profesorii le-au oferit elevilor informații utile în timpul lecțiilor, pentru ca aceștia să fie în siguranță pe durata vacanței.
,,Școala este întotdeauna deschisă pentru copii chiar și în vacanța. Vacanța este doar pentru copii, cadrele didactice se află zilnic în instituție iar activitatea cercurilor activităților sportive este în continuare conform graficului, copii sunt așteptați, care sunt în oraș cu părinții aici. Avem fotbal, bazin, sahul alte activități care le plac copiilor’’, a spus Maria Gaburea, director-adjunct Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”.
Psihologii le recomandă părinților să folosească această oportunitate pentru a petrece timpul alături de cei mici.
,,Să își ia măcar o zi liberă în această perioadă a vacanței sau cel puțin seara să nu uite că copilul are vacanță. S ăîi acorde mai mult timp calitativ. Și aș pune accentul să nu fie aceleași moluri, aceleași distracții contra plată, dar ar fi bine să fie o activitate aceeași plimbare prin parc cu observarea frunzelor care cad. Vorbim despre anotimp despre viață, despre natură, despre relații și totodată să vedem ce este în sufetul copilului nostru’’, a spus Svetlana Istrate, psihopedagog.
Elevii vor reveni în sălile de clasă luni, 4 noiembrie. Următoarea vacanță pentru elevi va fi cea de iarnă, care va începe pe 25 decembrie și va dura 15 zile. Până la sfârșitul anului de studii, elevii vor mai avea încă două vacanțe: cea de primăvară, care va dura 7 zile și cea de Paște – de 10 zile.
Lasă un comentariu