Este sezonul murăturilor și perioada în care gospodinele aleg gogonele, vinete, pepeni verzi, varză și gogoșari pentru conserve. Tarabele comercianților sunt încă pline de legume, iar cei care nu au apucat să facă până acum cumpărături pentru iarnă mai au încă din ce alege. La Piața Centrală, oferta este variată, iar prețurile sunt ușor reduse față de acum o lună, spun vânzătorii.
,,Tot cumpără: vânata merge la umplut, roșiile le marinează, le conservează, le murează. Așa 20 – 30 de kg își iau, care au familia mare. Încă luna asta și gata. Prețurile ian, uitați-vă, zece lei, sunt foarte mici’’.
,,Am făcut castraveți, varză și pătlăgele. Undeva am cheltuit 7 – 8 mii. La mine familia e mare, cu copiii și nepoții, noi facem toți împreună’’.
,,Iată varza e 12, 17 lei. Asta e Doamne ferește. Pentru familie să iei 100 de kile, îți trebuie 1.700, de unde să iei banii ăștia’’.
,,Am pus pătlăgele la murat. Am pus patru bănci de trei litri’’.
Unul dintre cumpărători ne-a dezvăluit o rețetă specială de varză murată, pe care o folosește de mulți ani.
,,Punem așa: țelină, mărar, frunze de zmeură, frunze de vișină, frunze de stejar, punem un rând așa, punem varza, iar încă un rând așa și iar varza. Cât avem 20 de kg sau 30 de kg de varză și (îi facem un „peretok”) o revărsăm o dată în săptămână. Până ajungem în primăvară moarea asta e ca lacrimă’’.
Unii locuitori ai Capitalei preferă să cumpere murături în loc să le prepare acasă. Ei consideră că produsele din comerț sunt la fel de gustoase și nu doresc să petreacă ore în șir în bucătărie.
,,- Nu le-am făcut niciodată. – De ce? – Nu ne ocupăm de așa ceva’’.
,,Eu nu fac murături. Trăiesc singură, bătrână’’.
De 15 ani, Ana Petru-Buzu se trezește la ora cinci dimineața pentru a parcurge peste 20 de kilometri și a aduce pe taraba ei din Piața Centrală mai multe feluri de murături. Femeia spune că are mulți clienți fideli care îi apreciază produsele.
,,Avem castraveți, roșii, varză murată, frunze de vie, mai facem chiperi, vânătă, borș, adjică, toate celea, mere murate. Avem două beciuri acasă și ne ocupăm, ne place’’.
Endocrinologul și nutriționistul Luminița Suveica susține că murăturile sunt bogate în probiotice și vitamine, însă trebuie consumate în cantități moderate.
,,Conține multă sare și atunci când este o persoană care are hipertensiunea arterială atunci noi limităm consumul de sare. Este mai sănătos să mănânci o murătură iată așa cum o făceau buneii noștri decât cele conservate pe bază de conservanți’’.
Specialistul spune că varza murată este campion la capitolul vitamina C, urmată de castraveți și roșii murate.
Lasă un comentariu