Cei 12 sportivi care au obținut performanțe la Jocurile Olimpice și Paralimpice din Paris vor primi bani din partea Guvernului. Executivul a decis să aloce peste 33 de milioane de lei în acest scop, în cadrul ședinței de miercuri.
,,- Solicităm respectuos susținerea proiectului și alocarea din fondul de rezervă a guvernului a mijloacelor financiare în sumă de 33 de milioane 80 de mii de lei Ministerului Educației și Cercetării în scopul enunțat. – Vă rog să susțineți, stimați colegi’’.
Secretara de stat a Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu, a anunțat că Anastasia Nichita și Ion Basoc, medaliați cu argint, vor primi câte 2,6 milioane de lei. Sportivii Denis Vieru și Adil Osmanov, câștigători ai medaliei de bronz la judo, vor fi recompensați cu câte 2 milioane de lei. Serghei Tarnovschi și Oleg Crețul, care s-au clasat pe locul trei la canoe și para judo, vor beneficia de aceeași sumă.
Marin Robu, care s-a clasat pe locul patru la haltere, va primi 600 de mii de lei. Câte 300 de mii de lei vor primi Daniela Cociu, Maria Olărașu, Larisa Marinenkova și Valentin Petic, care s-au clasat pe locul șapte la canoe, para powerlifting și lupte greco-romane. Gheorghe Spînu, care a ocupat locul opt la paraatletism, va beneficia de un premiu de 200 de mii de lei.
De asemenea, bani vor primi și antrenorii, medicii și maseurii sportivilor.
Lasă un comentariu