Coaliția pentru Alegeri Libere și Corecte a emis un apel către autorități în care atrage atenția asupra influențelor externe în procesul electoral și precizează că „ingerințele externe” au influențat votul cetățenilor la alegerile prezidențiale și referendumul constituțional. Asociațiile obștești care fac parte din această Coaliție au cerut finalizarea investigațiilor și pedepsirea celor implicați în coruperea alegătorilor.
De asemenea, reprezentanții Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte consideră că rezultatele acestor alegeri demonstrează un nivel alarmant al influenței surselor externe care s-au implicat prin finanțarea unor partide politice și manipularea procesului electoral.
Apelul vine după ce și observatorii internaționali de la ENEMO au spus că alegerile au avut loc în condițiile unor „încercări masive de interferență străină și a unor atacuri susținute la adresa valorilor și instituțiilor democratice”, care au fost manifestate inclusiv prin scheme de cumpărare a voturilor și dezinformare.
Lasă un comentariu