Rezultatele referendumului privind modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană i-au surprins pe mulți cetățeni. În timp ce unii spun că au sperat că numărul celor care vor susține inițiativa va fi mai mare, cei care au votat împotrivă declară că nu sunt de acord cu modificarea legii supreme.
,,Noi cu soția, de exemplu, consideram că o să fie un rezultat complet diferit, aproximativ la 80%. De fiecare dată ei spun că vai ce frumos e în Europa și votează total invers. A fost așa șocant, nu ne-am așteptat . O să fie mai multe reforme în diferite domenii, învățământ, agricultură, medicină, infrastructura drumurilor și altele’’.
,, Sperăm la bine, cred că o să fie bine, pentru noi deja nu, dar pentru nepoții noștri. Deja nu-mi trebuie nici Europa, nici nimic, sănătate îmi trebuie’’.
Unii dintre cei care au votat cu ,,nu” la referendum susțin că au procedat astfel pentru că sunt împotriva modificării Constituției.
,,Pe cine am întrebat, toți au spus nu. Fiind că acolo este cu un punct care schimbă Constituția Moldovei și atâta toți. Constituția Moldovei trebuie să fie aceeași care a fost.’’
Femeia din imagine este și contra aderării țării la Uniunea Europeană, operând cu falsuri lansate în spațiul public înainte de plebiscit, inclusiv de partidele pro-ruse.
,, Aceste schimbări o să dăuneze mult Moldovei, ei o să cumpere pământurile, ei o să facă ce vor aici la noi în țară”.
Unii locuitori ai Capitalei consideră că autoritățile ar trebui să se implice mai mult în campaniile de informare și să le explice cetățenilor ce beneficii va aduce aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
,, M-am așteptat la un procent mai mare. Foarte rău a lucrat partidul lui M.Sandu. La lume n-au spus corect ce binefacere o să ne aducă Europa. Nu au lucrat organele de drept absolut. Atâtea dovezi au avut că se corup alegătorii, n-au făcut nimic’’.
,,Mai multe legi se vor schimba spre bine. Nu prea s-a mai făcut ceva pentru popor. Poate va fi mai bine. Trebuie să comunice mai des cu poporul nostru și să facă ceva pentru el. La noi, politica s-a disociat de popor, oamenii sunt separați, politica e separată’’
,,Cred că sunt doar niște indicatori, nu e un răspuns direct. Oamenii nu mai pot fi convinși. Dacă ei au fost în Europa și au văzut cum e acolo, opinia lor nu se va schimba’’.
,,Viitoarele alegeri parlamentare dacă nu se ocupă guvernarea și opoziția de acuma să înceapă a lucra ca să pregătească terenul. Mă tem că o să fie rău’’.
50,38% dintre cetățeni au spus „DA”, în timp ce 49,62% au bifat opțiunea „NU” la referendumul republican constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Lasă un comentariu