NOUTĂȚI

Percheziții matinale la Bălți. Acțiunile fac parte dintr-o anchetă extinsă, desfășurată în baza unor denunțuri ale cetățenilor

Compus de Redacția STAR

Mascații „Fulger” au descins miercuri cu percheziții la Bălți, în cadrul unei investigații privind posibile acte de corupere a alegătorilor. Informația a fost confirmată de ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, după ședința Executivului.

Efros a precizat că acțiunile fac parte dintr-o anchetă extinsă, desfășurată în baza denunțurilor cetățenilor și a materialelor probatorii acumulate de-a lungul mai multor luni.

,,Avem denunțuri la inspectoratele și la secțiile de poliție, avem denunțuri la serviciul de urgență 112, toate aceste informații sunt înregistrate, transmise organelor competente, fiecare caz este investigat aparte’’.

Potrivit ministrului, în cele mai multe cazuri, persoanele vulnerabile sunt predispuse să își vândă voturile anumitor formațiuni politice.

,, Este regretabil că cineva profită de aceste vulnerabilități și de insuficiența mijloacelor financiare și încearcă să-i atragă în diferite scheme’’.


Cinci microbuze cu ofițeri din Batalionul cu Destinație Specială „Fulger” au ajuns miercuri dimineață în Bălți pentru a desfășura percheziții în cadrul unei acțiuni de contracarare a fraudării alegerilor prezidențiale și a referendumului din 20 octombrie. Descinderile au fost inițiate de Procuratură și Inspectoratul Național de Investigații. În vizorul oamenilor legii se află membrii și activiștii Blocului Politic „Victorie”, afiliat penalului fugar Ilan Șor. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu