„Construim Europa în Albania până în 2030”. Este planul ambițios al statului balcanic din acest deceniu, a declarat premierul albanez Edi Rama în cadrul reuniunii miniştrilor europeni de la Luxemburg, din 15 octombrie, unde au demarat negocierile de aderare ale Albaniei la Uniunea Europeană.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Luxemburg, premierul de la Tirana, însoțit de ministrul de externe maghiar Peter Szijjarto și comisarul european Oliver Varhelyi, a declarat că vrea să aşeze Albania pe harta UE până la sfârșitul acestui deceniu.
,,Alături de Consiliul Europei am setat o hartă a parcursului nostru, un drum foarte ambiţios, şi contăm pe partenerii noştri, prietenii noştri, să ne susţină şi să ne ajute nu doar politic dar şi tehnic. Avem nevoie de know how-uri, avem nevoie de suport intelectual. Sunt convins, ce ţine de partea noastră ne vom implica să bifăm toate obiectivele de aderare, şi constat că de astăzi acestea au început pentru mine, şi mă vor preocupa pe parcursul acestui deceniu”, a spus Edi Rama, prim-ministrul Albaniei.
Delegaţia de la Luxemburg a fost condusă de ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, care în numele preşedenţiei ungare a Consiliului UE a apreciat momentul de apropiere al statului albanez de marea familie europeană.
,,Suntem onoraţi că sub președinția noastră am reuşit să dăm startul negocierilor de aderare a statului vecin Albania, şi totul se datorează prim-ministrului Rama şi a cabinetului său care au făcut o muncă bună. “
Albania va deschide primele cinci capitole de negocieri pentru aderarea la UE și urmează sa demonstreze că lupta împotriva corupției are rezultate bune. Un pas important spre aderarea țării la UE este și demararea negocierilor formale dintr-un grup de clustere ce vizează mai multe domenii strategice ale statului in procesul de negociere, cum ar fi cel economic, juridic și social.
„Noi am deschis primul cluster de negocieri şi asta înseamnă că acum drumul este deschis pentru negocieri substanțiale. Vom negocia condițiile în care Albania va deveni stat membru al UE. Albania a abordat o nouă atitudine în a-şi realiza scopurile. O atitudine de a nu fi timidă în a face tot ce este necesar, inclusiv aspectele ce ţin de interior. Ca exemplu pot aduce problemele discutate din 2020, ca cele de corupţie, ciminalitatate organizată, sistemul judiciar. Noi am săpat foarte adânc cu premierul Rama, şi el s-a dedicat şi implicat totalmente pentru a consolida o relaţie de încredere cu partenerii europeni, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă. Şi cred că acesta este un element esenţial pentru ţară în atingerea unui asemenea succes”, a spus Oliver Varhelyi, comisar european.
Ţara balcanică, care a primit statutul de ţară candidat în 2014, şi a avut prima sa conferinţă de aderare la UE acum 2 ani, nu a avut o înaintare în procesul de aderare întrucât UE nu au permis “desprinderea” celor două țări vecine candidate: Albania şi Macedonia de Nord. Albania însă continua singură procesul de negocieri, după ce blocul comunitar a decis separarea celor două state balcanice în procesul comun de aderare la UE.
Lasă un comentariu