NOUTĂȚI

Un bărbat a decedat pe loc, iar soția sa este internată la terapie intensivă, în comă cerebrală, după ce au fost loviți de un automobil

Compus de Redacția STAR

Un bărbat a decedat, iar o femeie a ajuns la spital în stare extrem de gravă, în urma unui accident rutier. Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, și soția acestuia, în vârstă de 64 de ani, au fost loviți de un automobil în timp ce traversau strada neregulamentar, într-un loc neiluminat. Accidentul s-a produs în seara zilei de luni, în apropierea localității Făgureni din raionul Strășeni.

La fața locului a sosit un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului, iar femeia a fost transportată la Spitalul Raional Strășeni.

,,Pacienta a fost adusă la noi și internată imediată în comă cerebrală, în stare extrem de gravă cu politraumatism, cu traumatism asociat, comoție cerebrală, traumatism toracic închis, abdominal, fracturate membrele practic tot, coastele fracturate, contuzie de pulmoni, cord în stare extrem de gravă’’, a spus Anastasia Filimon, vicedirector medical IMSP Strășeni.

Pacienta necesită mai multe intervenții, susține Anastasia Filimon vicedirector medical al Spitalului Raional Strășeni.

,,S-au luat toate măsurile necesare au fost gipsate membrele, au fost transfuzate mai multe pungi de sânge. Pacienta este consultată repetat de medicul neurolog ca să solicităm prin Aviasan neurochirurgul de la Chișinău. Din păcate pacienta nu este transportabilă și nu putem să o transfer’’.


Potrivit oamenilor legii, la volanul automobilului se afla o femeie în vârstă de 57 de ani. Șoferița a fost supusă alcooltestului, iar rezultatul a fost negativ. Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco, a declarat pentru ONE TV că poliția investighează cazul pentru a stabili dacă șoferița avea viteză excesivă. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu