Opt miniștrii de externe și secretari de stat ai țărilor nordice și baltice și-au exprimat, marți sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova. În cadrul unei vizite de lucru, oficialii care fac parte din formatul Nordic-Baltic 8 au semnat la Chișinău un memorandul de înțelegere interministerial cu ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi.
Miniștri din formatul Nord-Baltic 8 susțin că își vor împărtăși experiența privind implementarea reformelor în procesul de aderare la UE.
,,Pot doar să partajez experiența țării mele de origine a Danemarcii în cei peste 50 de ani în care suntem membrii ai Uniunii Europene. Din acest motiv am rămas susținători fermi ai idee europene. Prietenii adevărați sunt ca și toate țările nordului suntem pregătiți să ne onorăm toate angajamentele’’, a spus Lars Lokke Rasmussen, ministrul Afacerilor Externe din Danemarca.
,,Suntem astăzi în marea familie de țări nordice și baltice pentru a sprijini Republica Moldova în reformele și eforturile de a face față la amenințările hibride care vin din partea Rusiei. Dar suntem aici pentru a partaja experiența noastră. Să vă povestim ce însemnă să fii parte a familiei Uniunii Europene. Ne-am bucurat și noi de sprijin politic, economic din partea prietenilor noștri a țărilor nordice, țărilor baltice în momentul în care am decis să ne alăturăm la Uniunea Europeană’’, a spus Margus Tsahkna, ministrul Afacerilor Externe din Estonia.
Șefa diplomației letone a menționat că, țara sa este pregătită să sprijine Republica Moldova pe drumul său european, iar procesul de aderare este unul bazat pe merite și progrese concrete.
,,Uniunea Europeană ne-a oferit o economie în creștere, salariile au crescut, pensiile au crescut peste 6 ori. Ne-a oferit exporturi puternice, exporturi către toate țările Uniunii Europene, dar și către întreaga lume’’, a spus Baiba Braze,
ministra Afacerilor Externe din Letonia.
Șeful diplomației de la Chișinău Mihai Popșoi le-a mulțumit oficialilor din statele membre ale formatului Nordic-Baltic 8 pentru sprijinul acordat.
,,Astăzi a fost semnat un memorandum de înțelegere interministerial între țările nordice și baltice și ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova pentru întărirea capacităților noastre instituționale. Această colaborare va contribui la consolidarea răspunsului nostru la provocările internaționale și la adaptarea rapidă la schimbările geopolitice.’’
Nordic-Baltic 8 este un format de cooperare regională pe subiecte regionale și internaționale de actualitate din care fac parte: Danemarca, Finlanda, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia.
Lasă un comentariu