NOUTĂȚI

Optsprezece funcționari din cadrul primăriei Orhei percheziționați de CNA. Sunt vizați într-un dosar penal de corupere pasivă

Compus de Redacția STAR

Optsprezece funcționari publici din cadrul primăriei Orhei au fost percheziționați, vineri, de către ofițerii CNA, într-un dosar penal pentru corupere pasivă și încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale. Printre cei vizați se numără primarul și viceprimarul orașului Orhei, arhitectul-șef, agenți constatatori și mai mulți consilieri locali. Potrivit oamenilor legii, patru angajați ai primăriei au fost reținuți.

CNA a anunțat că mai multe persoane cu funcție publică ar fi acceptat și primit sistematic bani de la membrii unui grup criminal organizat, finanțat de fugarul Ilan Șor care acționau în interesele unei formațiuni politice. Totodată, aceștia ar fi acceptat și primit remunerații ilicite pentru a susține formațiuni și persoane politice, pentru a participa în calitate de organizatori și coordonatori la diverse acțiuni politice.

Într-o interceptare publicată de CNA, o femeie, care susține că este reprezentanta Marinei Tauber, aflaliată grupului criminal, finanțat de fugarul Șor o sună pe o primăriță dintr-o localitate și o invită la o ședință.

,, – Doamna primar, bună ziua.
– Bună ziua.
– Primăria Orhei vă deranjează.
– Da am văzut.
– Deci, vă sun din numele doamnei Marina Tauber, să vă anunț, joi 1 august, la ora 15:00, aici, la Primărie la Orhei, etajul doi este convocată o ședință de lucru ce ține de activitatea Primăriei. Vă rog să vă prezentați și să ne confirmați prezența.
– Da, bine.
– Eu vă adaug într-un grup al blocului, confirmați și în grupul comun.
– Da, bine, mulțumesc’’.


Într-o altă discuție înregistrată între un bărbat și o femei, care au participat la protestele organizate de partidele afiliate grupului criminal se plâng că nu au fost remunerați financiar în dolari așa cum li s-a promis inițial.

,, – Da ei nu dau în dolari acuma, ei dau în lei.
– Asta a fost în luna februarie.
– Așa, ei dau în lei. Ei schimbă eu nu știu ce fac.
– Acum 10 mii de lei trebuie să-ți dea?
– Nu
– Dar cât?
– 9 și oleacă, să vede că după curs.
– Eu știu. Dar fetele nu o să tacă. O să întrebe, a zis că a fost vorba de 10 mii de lei’’.

Unul dintre cei 18 suspecți, primarul orașului Orhei, Tatiana Cociu a declarat pentru jurnaliștii TVR Moldova că este nevinovată.

,,Procurorii și Centrul Național Anticorupție au venit pe la ora 10:00. Am așteptat avocatul. S-au început perchezițiile, nu au găsit nimic nici în birou și nici în calculatorul meu’’.

,,Este o cauză penală pornită pe pretinse acțiuni de corupere pasivă, însă actele procesurale prezentate au fost căutate liste cu persoane, buletine. Persoane care au apartenență cu Blocul Victoria. Sub paravanul unei pretinse cauze intentat pe corupție au fost efectuate percheziții în cadrul primăriei municipiului Orhei’’, a spus avocatul Vadim Banaru.

În urma acțiunilor de urmărire penală efectuate de ofițerii CNA sub conducerea procesuală a Procuraturii Chișinău, 18 persoane urmează a fi recunoscute în calitate de bănuit, dintre care 4 au fost reținute și urmează a fi plasate în izolatorul CNA. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu