NOUTĂȚI

Țara noastră va avea un sistem de avertizare a cetățenilor, în situații de urgență și calamități naturale

Compus de Redacția STAR

Moldovenii vor fi înștiințați despre calamitățile naturale, dar și despre alte situații excepționale, prin intermediul mesajelor transmise pe telefoanele mobile. Astfel, va funcționa Sistemul de Alertă, care va fi implementat în 2026 și va costa peste 37 de milioane de euro, a anunțat Ministrul de Interne, Adrian Efros, în cadrul ședinței de miercuri a Executivului.

,,Vom avea o capacitate mult mai mare de intervenție, pentru a ajuta acele persoane care au nevoie de asistență și de ajutor. Și vom avea și acel sistem de protecție a infrastructurii critice’’.

Sistemul de alertă va fi gestionat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, folosind informații actualizate, furnizate de mai multe instituții. Deocamdată, sistemul nu are o denumire, iar studiul de fezabilitate este în curs de desfășurare, a remarcat Efros.

Proiectul va fi finanțat printr-un acord de împrumut între Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În cadrul proiectului, vor fi modernizate sistemele de observare hidrometeorologică și vor fi achiziționate mașini și echipamente pentru intervenții în situații de urgență. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu