NOUTĂȚI

Cătălin Ștefănescu: Uniunea Europeană este un spațiu al civilizației în care demnitatea umană este respectată

Compus de Redacția STAR

Uniunea Europeană este un spațiu al civilizației, unde condiția noastră de demnitate umană e mult mai respectată decât ceea ce știam noi, cei care am trecut prin comunism, iar acesta este un motiv în plus să vrei să faci parte din UE și să fii gata să faci sacrificii măcar pentru a asigura un viitor mai bun copiilor și nepoților. Declarația aparține jurnalistului de televiziune din România Cătălin Ștefănescu și a fost făcută în cadrul unui interviu realizat în contextul campaniei “Europa de lângă noi”, lansată de ONE TV și STAR TV. De asemenea, Cătălin Ștefănescu a ținut să demonteze miturile despre UE care sunt răspândite în spațiul public din Republica Moldova.

,,Poveștile astea cu dacă mergem spre Uniunea Europeană, fetele vor deveni băieți, băieții vor deveni fete și așa mai departe sunt niște tâmpenii, sunt niște lucruri pe care niște oameni, care vor să manipuleze în cel mai ordinar mod cu putință opinia publică, le lansează pe piață. Nu dați crezare prostiilor ăstora, sunt niște prostii. Uniunea Europeană e despre altceva, Uniunea Europeană e despre libera circulație, e despre respectarea drepturilor, este despre respectarea culturii fiecăruia dintre noi, e despre liberă inițiativă. Nu e despre ce am auzit eu în prostiile astea și țin să spun lucrul ăsta”.

Jurnalistul Cătălin Ștefănescu a mai spus că Uniunea Europeană a contribuit enorm de mult la dezvoltarea culturală a României, dar a atras atenția că programele finanțate cu bani europeni au ajutat societatea românească și să lupte cu corupția.

,,Europa înseamnă și foarte multă responsabilitate. Europa înseamnă corectitudine, Europa înseamnă respectarea cuvântului dat, Europa înseamnă că un cuvânt dat e un contract. Europa înseamnă uneori și birocrație pentru că banii publici nu sunt bani cu care se face așa. Banii publici sunt banii tăi, ai mei, ai lui Ghenadii, sunt banii tuturor, iar banii ăștia din programele europene, dacă sunt uneori administrați cu multă birocrație, e pentru că există o responsabilitate față de bani aceștia’’. Adresându-se cetățenilor Republicii Moldova, Cătălin Ștefănescu a mai spus că aderarea la Uniunea Europeană este un process dificil, dar merită să fie făcute sacrificii.

,,Da, parcursul nu e ușor deloc, dar merită din plin. Nu vreau să mă creadă cineva pe cuvânt. Aș vrea să descopere lucrurile astea, pentru că, fără Europa, lumea-i groaznic de tristă. Eu știu că sunt oameni care prețuiesc vremurile care au trecut și îi înțeleg foarte, foarte bine. Pe de altă parte, însă, timpurile s-au schimbat, timpurile s-au schimbat extrem de tare. Dacă nu pentru noi, măcar pentru nepoți și pentru copii, copii care ne sunt dragi, ar trebui făcute niște sacrificii de orgoliu și, uneori, de încăpățânare. Europa, nu e un paradis. Europa nu este edenul tuturor, Europa este un spațiu al civilizației, unde condiția noastră de demnitate umană e mult mai respectată decât ce știam noi’’.

Acest material jurnalistic este realizat în cadrul proiectului „Promovarea avantajelor aderării Moldovei la UE prin exemplul experienței României”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material jurnalistic nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu