NOUTĂȚI

Copilul de doi ani, care a căzut în golul unui lift dintr-un bloc din orașul Ungheni, se simte mai bine și a fost externat

Compus de Redacția STAR

Copilul de doi ani, care a căzut de la etajul șase în golul unui lift dintr-un bloc din orașul Ungheni, a fost externat după aproape o lună în care medicii au luptat pentru a-i salva viața. Micuțul a fost internat în luna septembrie în stare extrem de gravă, suferind multiple fracturi și leziuni ale organelor interne. Datorită eforturilor echipei medicale, starea copilului s-a ameliorat semnificativ, iar pe 4 octombrie acesta a ajuns acasă.

,,Pacientul s-a aflat în cadrul instituției medicale, internat în data de 11 septembrie, în stare extrem de gravă. A stat mai multe zile în stare de comă, dar datorită eforturilor echipei medicale, starea acestuia s-a ameliorat treptat. Pacientul va mai beneficia de câteva perioade de reabilitare în cadrul instituției noastre’’, a spus Maxim Cazacu,
purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului.

Băiețelul a căzut în golul ascensorului în data de 11 septembrie. El a fost scos de salvatori și transportat la spitalul raional, iar ulterior a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului din Capitală. În urma acestui incident, autoritățile locale din Ungheni au demarat verificarea ascensoarelor din oraș. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu