STARNEWS

Matt LeBlanc a stârnit îngrijorări în urma unei apariții publice recente, după aproape un an de la moartea lui Matthew Perry

Compus de Carolina Digori

Pe măsură ce se apropie aniversarea de un an de la moartea lui Matthew Perry, prietenii apropiați ai lui Matt LeBlanc, inclusiv foștii colegi de platou din Friends, sunt îngrijorați de starea sa. De la tragica dispariție a lui Perry, în octombrie 2023, LeBlanc, în vârstă de 57 de ani, a preferat să stea departe de ochii publicului, alegând să-și trăiască doliul în privat.

Recent, LeBlanc a fost văzut în Los Angeles, iar apariția sa a stârnit îngrijorări printre apropiați. Potrivit unei surse citate de revista In Touch Weekly, fotografiile publicate de TMZ, în care LeBlanc pare neîngrijit, i-au neliniștit pe cei din cercul său. Se spune că foștii săi colegi de la Friends sunt deosebit de îngrijorați, mai ales având în vedere apropierea datei comemorative a morții lui Perry.

„Nimeni nu îl critică pe Matt pentru felul în care arată sau îl acuză de un stil de viață nepotrivit. Nu asta e problema aici,” a explicat sursa. „Ceea ce îi îngrijorează pe Jen (Aniston) și restul echipei de la Central Perk este faptul că Matt s-a izolat atât de mult în ultima vreme, încât abia dacă mai aud ceva de la el, de la o lună la alta. De când a avut loc tragedia lui Matthew Perry, a mai păstrat legătura. Însă, în afară de asta, s-a retras complet și își vede de ale lui, fără a mai arăta vreun interes pentru socializare. E pur și simplu trist pentru toți să-l vadă așa. Era un tip atât de optimist și plin de viață, iar acum pare că nu se mai simte vrednic să fie în compania prietenilor săi. Este clar că stima lui de sine a avut de suferit, iar dacă te uiți la el, poți vedea că și fizic s-a neglijat. Vor cu toții să-l readucă în grup și să-l vadă zâmbind din nou. Tragedia recentă i-a învățat pe toți cât de scurtă și prețioasă este viața.”, a spus sursa.

Matthew Perry a murit pe 28 octombrie 2023 la vârsta de 54 de ani, din cauza „efectelor acute ale ketaminei.” Actorul a fost descoperit „plutind cu fața în jos” în jacuzzi-ul din reședința sa din Los Angeles.

Conform Page Six, Perry urma un tratament cu ketamină în momentul morții sale. Cu toate acestea, ultima sesiune avusese loc cu mai mult de o săptămână înainte de deces, ceea ce sugerează că administrarea drogurilor care a dus la deces nu a avut loc sub supraveghere medicală. Terapia cu ketamină este utilizată pentru tratarea depresiei, anxietății, PTSD-ului, durerii cronice etc, scrie Elle.ro.

Perry a fost sincer în legătură cu problemele sale cu drogurile și alcoolul, după ce a mers pentru prima dată la dezintoxicare în 1997 pentru ceea ce s-a spus că a fost o dependență de medicamente pentru durere după un accident de schi nautic. După această primă perioadă, actorul a mai mers la dezintoxicare în 2001 și 2011. El a declarat în 2016 că nu-și amintește să fi filmat trei sezoane din Friends.

Despre autor

Carolina Digori

Lasă un comentariu