NOUTĂȚI

Inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa” subliniază că integrarea europeană a Republicii Moldova nu presupune renunțarea la creștinism

Compus de Redacția STAR

Preotul Andrei Rusu de la Biserica „Sfântul Dumitru” din Chișinău demontează sperietorile promovate de propaganda rusă privind incompatibilitatea integrării europene cu valorile creștine. În cadrul unui briefing organizat de Inițiativa Civică „Cetățeni pentru Europa”, parohul a subliniat că fundamentul construcției europene este unul creștin, iar în țările europene valorile creștine sunt respectate mai mult decât în spațiul ex-sovietic.

,, Noi în calitate de preoți, care suntem în mijlocul creștinilor noștri avem datoria de a distruge anumite stereotipuri care circulă în societate pentru că atât noi cât și creștinii noștri suntem azi bombardați chestii de fake care denigrează tot ce numim noi creștinism. Ar fi absolut un păcat să vorbim despre faptul Europa ar fi necreștină. De fapt fundamentul construcției europene este unul creștin. Iar Sfântul Apostol Pavel și Sfântul Apostol Petru, ca ucenici ai Mântuitorului Hristos, atunci când au mers să propăvăduiască Evanghelia din Ierusalim au mers întâi în Europa, au mers întâi la Roma’’.

Parohul Andrei Rusu a menționat că miturile privind demonizarea Europei în ochii creștinilor prin asociarea cu amoralitatea și decăderea reprezintă una dintre tezele propagandei ideologului „lumii ruse” Alexander Dughin.

,, Noi suntem într-o societate în care avem acces de a merge în Europa, mai ales că avem această deschidere în ultimii zece ani și oricine poate să călătorească și poată să vadă o altă Europă decât de propagă în aceste medii dughiniste. Am avut ocazia să merg în această vară într-o cercetare doctorală în Italia și m-am convins de faptul că Europa pare a fi mai creștină, iar valorile creștine sunt mai bine puse la punct decât în spațiul ex-sovietic, unde creștinismul a fost afectat moralicește și prin inducerea de frici care persistă încă în mintea noastră’’.

De asemenea, sociologul Vadim Pistrinciuc a explicat că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu înseamnă renunțarea la valorile creștin-ortodoxe, iar dovadă este că în țările europene România, Bulgaria, Grecia, Cipru activează 30 de mii de parohii creștin-ortodoxe, ceea ce este comparativ cu numărul parohiilor de acest fel de pe teritoriul Federației Ruse.

,,Europa este cu adevărat un spațiu al creștinismului și uitați-vă, dacă vporbim despre țările europene, sunt țări laice, cum este Franța, dar sunt țări în care creștinismul este ridicat la nivel de religie de stat, cum ar fi Grecia, Cipru, Danemarca. Altfel spus, un astfel de statut nu-l are nici Republica Moldova. Este într-adevăr un lucru care demonstrează o libertate de expresie a valorilor creștine în spațiul european. Nu trebuie să uităm că în UE există state în care populația este majoritar creștin-ortodoxă. Noi vorbim despre România, despre Bulgaria, despre Grecia, despre Cipru și Sfântul Munte Athos se află tot în Uniunea Europeană’’.

Printre argumentele în sprijinul ideii că Europa este un spațiu al creștinității, Vadim Pistrinciuc a mai menționat faptul că UE alocă fonduri pentru reparația bisericilor și păstrarea patrimoniului creștin, dar și pentru finanțarea organizațiilor creștine care desfășoară acțiuni de caritate.

,,În primul rând trebuie să înțelegem că Europa este fundamentată pe de fapt pe morala creștină. Legislația europeană, foarte multe practici, legislația social-europeană își are rădăcinile în morala creștină. Europa este un spațiu al creștinității în care co-există foarte multe biserici creștine. Aceste biserici conlucrează, cooperează. Însă cel mai important ce trebuie să înțelegem este că și valorile fundamentale ale Uniunii Europene au rădăcini creștine’’.

Inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa” anunță că își propune să continue informarea corectă a publicului cu privire la integrarea europeană, subliniind compatibilitatea dintre valorile europene și cele creștine.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu