NOUTĂȚI

Substanța explozibilă care a ucis 11 membri ai Hezbollah ar fi fost plasată în 5000 de pagere de către agenții israelieni

Compus de Redacția STAR

Explozibilul din pagerile membrilor grupării teroriste Hezbola din Liban, a fost plasat de serviciul israelian de spionaj, Mossad, susține Reuters, citând mai multe surse. Potrivit interlocutorilor agenției, 5000 de pagere au fost modificate „la nivel de producție” în interior fiind amplasat până la 3 grame de explozibil. Ulterior dispozitivele de comunicație au fost furnizate la începutul anului membrilor grupării „Hezbollah”. Pagerele au explodat atunci când a fost trimis un mesaj codificat către acestea, iar utilizatorii le-au luat în mână pentru a le verifica.

Luptătorii „Hezbollah” folosesc pagere ca mijloace de comunicare de tehnologie învechită, pentru a evita urmărirea locației lor de către agențiile de informații israeliene.

Pe 17 septembrie, în Liban s-a produs o explozie masivă a pagereleor membrilor „Hezbollah”. Valul de explozii a durat aproximativ o oră după detonările inițiale, care au avut loc în jurul orei locale 15:45. Exploziile aproape simultane s-au produs în sudul țării, în est și în suburbiile sudice ale Beirutului. Potrivit autorităților libaneze, 11 persoane au murit iar altele peste 3000 au fost rănite. „Hezbollah” și autoritățile libaneze au acuzat Israelul de atac. Autoritățile israeliene nu au comentat oficial posibilitatea implicării în explozie.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu