NOUTĂȚI

Chișinăul a devenit gazda a peste 65 de delegații străine. Au participat la Platforma de Parteneriat pentru Moldova

Compus de Redacția STAR

Chișinăul a devenit marți gazda a peste 65 de delegații străine care au participat la cea de-a cincea ediție a Platformei de Parteneriat pentru Moldova. Pe parcursul zilei, miniștri, viceminiștri și secretari de stat din zeci de țări și-au reafirmat sprijinul puternic pentru Republica Moldova.

Printre primele delegații ajunse la Palatul Republici, a fost cea britanică.

 „Vom avea discuții importante despre prietenia și parteneriatul nostru, spre a continua susținerea securității europene și a Moldovei împotriva agresiunii ruse în Europa, în susținerea Ucrainei, a prosperității și securității noastre comune”, a spus Stephen Doughty, ministrul pentru Europa, America de nord și Teritoriile de peste mări.

La conferința de la Chișinău au fost prezenți și reprezentanți ai instituțiilor internaționale.

 „Suntem prezenți în multe sectoare, transport, silvicultură, însă planificăm să susținem și spitalele, sănătatea publică în Moldova, dar și comunitățile locale”, a spus Teresa Czerwinska, vicepreședinta Băncii Europene de Investiții.

 În deschiderea evenimentului președinta țării Maia Sandu a salutat numeroasele delegații ajunse la Chișinău.

 „Dragi prieteni, aici în Moldova avem un proverb pe care îl folosim des. Unde-i unul, nu-i putere. Unde-s mulți, puterea crește. Ei bine, noi suntem mulți și cu voi alături suntem și mai puternici.”

Iar prim-ministrul țării Dorin Recean, a ținut să accentueze ajutorul partenerilor în parcursul european al Republicii Moldova.

 „Pe măsură ce ne apropiem de aderarea la Uniunea Europeană conectivitatea cu piața unică este esențială, la fel ca și capacitatea noastră de a dezvolta și menține solidaritatea cu țara vecină, Ucraina’’.

În cadrul conferinței, Franța și-a asumat să susțină pe termen lung aspirațiile europene ale Moldovei.

 „Republica Moldova a ales pacea, independența și Europa, la general, ați ales valorile noastre. Suntem determinați să menținem pe termen lung susținerea noastră pentru a ajuta Moldova în calea sa europeană”, a spus Stephane Sejourne, ministrul Afacerilor Europene și Externe al Franței.

Șefa delegației americane, Erin Elizabeth a dezvăluit că autoritățile din SUA lucrează pentru a aloca Republicii Moldova o asistență financiară suplimentară în valoare de 75 de milioane de dolari.

„Pentru a întări infrastructura critică de transport și logistică, pentru a îmbunătăți conectivitatea Moldovei în regiune și nu doar.”

Și Danemarca a anunțat că acordă un nou sprijin financiar pentru Moldova în valoare de peste 9,4 milioane de euro.

 „În primul rând vom susține lupta împotriva dezinformării cu 2,7 milioane de euro. De asemenea, 2 milioane de euro sunt destinate capacității de apărare, iar 2,7 milioane de euro pentru eficiența energetică”, a spus Ole Thonke, subsecretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.

Platforma de Parteneriat pentru Republica Moldova a fost creată în martie 2022 la inițiativa României, Franței și Germaniei. În încheierea celei de-a V-a ediții, miniștrii de externe ai țărilor fondatoare au declarat că platforma este exemplul unei istorii de succes.

„Platforma de sprijin a fost creată cu obiectivul de a sprijini atât financiar, cât și sectorial Republica Moldova grav afectată de consecințele războiului dus de Rusia în Ucraina. Am reușit în acest format, prin cele patru conferințe ministeriale și prin activitatea grupurilor de lucru, să mobilizăm resurse importante pentru susținerea Republicii Moldova”, a spus Luminița Odobescu, ministra Afacerilor Externe a României.

„Această Platformă de Parteneriat pentru Moldova ar putea părea ceva tehnic, însă, este un mare succes al diplomației. Platforma este o istorie de succes a curajoșilor și rezilienților oameni ai Moldovei’’, a spus Annalena Baerbock

ministra Afacerilor Externe a Germaniei.

La rândul său, șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi a mulțumit partenerilor externi ai Republicii Moldova pentru susținere.

 „ Republica Moldova este azi un stat mai puternic, mai rezilient, grație consolidării societății noastre, dar și a efortului generos de sprijin din partea prietenilor și partenerilor noștri, lucru pentru care le mulțumim din suflet. Danke schön, mulțumesc. ”

Prima ediție a Platformei de Parteneriat s-a desfășurat la Berlin, în 2022. Iar ediția precedentă, a avut loc de asemenea la Chișinău în octombrie 2023, cu participarea a 57 de delegații din peste 30 de țări și organizații internaționale.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu