NOUTĂȚI

Judocanii Ion Basoc și Oleg Crețul, alături de întreg lotul paralimpic al țării, au fost întâmpinați la Aeroport

Compus de Redacția STAR

Sportivii moldoveni care au participat la Jocurile Paralimpice de la Paris au ajuns acasă. Aceștia au fost întâmpinați la Aeroportul Internațional Chișinău cu flori și fanfară. Zeci de suporteri, dar și oficiali au venit să-i felicite pentru succesele obținute.

Președinta Maia Sandu le-a transmis celor cinci sportivi care au evoluat la Paris, că prestația lor a fost una fără precedent.

,, Sportivii noștri ne-au reprezentat cu mare demnitate. Sper să învățăm cu toții, și cei mici, și cei mari, să înțelegem că orice e posibil dacă facem efort, dacă muncim cinstit. Sper să avem cât mai mulți copii și tineri care să urmeze exemplul acestor eroi’’.

Și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a venit la Aeroport să le mulțumească sportivilor pentru realizările impresionante și pentru că au reușit să demonstreze că „absolut totul este posibil”.

,,Ne-au reprezentat cu extrem de multă demnitate și sunt un exemplu pentru noi toți de reziliență, de efort, de determinare, vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru Republica Moldova, pentru rezultatele extraordinare’’.

Pentru judocanul Ion Basoc, aceasta a fost a doua participare la Jocurile Paralimpice, prima fiind la Tokyo, în 2021, unde s-a clasat pe locul șapte. În 2024, Basoc a revenit în marea competiție și a obținut medalia de argint.

Vicecampionul paralimpic și-a dedicat victoria suporterilor, antrenorilor și tuturor celor care l-au susținut și l-au motivat să nu cedeze în fața greutăților. Sportivul a venit și cu un sfat pentru tineri.

,,Tinerii cresc, vreau foarte mult ca ei să crească în sport, să fie oameni în viață, iar apoi vor fi și sportivi în viață, contează în viața să fii om foarte mult’’.

Cu experiență de 36 de ani în judo, Oleg Crețul este maestru emerit în para judo. A fost campion la Jocurile Paralimpice de la Beijing din 2008 și a câștigat argintul la Paralimpicele de la Atena din 2004. În acest an, sportivul a revenit acasă cu medalia de bronz.

,,Această medalie este ca o medalie de aur. Atunci, la Beijing, am câștigat o medalie de aur, iar anul acesta, locul trei la Paris și medalia de argint le-am obținut mult mai greu’’, a spus Judocanul Oleg Crețul.

Larisa Marinenkova s-a clasat pe locul șapte în finala probei de para powerlifting. Ea nu exclude posibilitatea de a participa la următoarea ediție a Jocurilor Paralimpice.

,,Dacă aveți o pasiune nu contează în sport, în muzică, în arte plastice, vă place ceva – acționați, o să treacă mai mulți ani și să nu o să vă pară rău că ați făcut și ați realizat, dar la sigur o să vă pară rău că nici n-ați încercat’’.

Fanii și suporterii sportivilor moldoveni ne-au mărturisit că au urmărit cu sufletul la gură prestațiile paralimpicilor noștri de la Paris.

,,Este o faimă și o mândrie pentru țara noastră, deoarece nu mereu poți să te mândrești cu așa ceva’’.

,, Am emoții, mi s-a făcut pielea de găină. Am fost cu ochii pe ei, parcă am luptat alături de ei’’.

,, Vin cu victorii acasă, în Moldova. Suntem foarte fericiți. Suntem tot așa de importanți ca om sănătos, să fim luați în considerare, să fim luați în seamă, să avem buget De mai multe necesități avem nevoie’’.

Pentru rezultatele obținute, Ion Basoc va primi din partea Guvernului 2.6 milioane de lei, iar Oleg Crețul – 2 milioane de lei. Aceleași sume vor fi oferite și antrenorilor acestora. La fel, premii bănești vor primi și Larisa Marinencova, dar și Gheorghe Spînu. Ministerul Educației și Cercetării nu a precizat despre ce sumă este vorba.

Jocurile Paralimpice s-au desfășurat în perioada 28 august – 8 septembrie la Paris și au întrunit aproximativ cinci mii de sportivi, care au concurat la 22 de discipline sportive. Țara noastră a fost reprezentată de Oleg Crețul, Ion Basoc, Ina Cernei, Larisa Marinencova și Gheorghe Spînu. Echipa națională a concurat pentru medalii în trei probe sportive: para judo, para powerlifting și para atletism.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu