NOUTĂȚI

Poliția a identificat făptașii care au publicat online subiectele examenului de absolvire a gimnaziului

Compus de Redacția STAR

Poliția i-a identificat pe făptașii care au publicat în mediul online subiectele de la examenul de absolvire a gimnaziului, în timpul desfășurării acestuia. Este vorba despre șase persoane din Glodeni, Criuleni, Sîngerei, Florești și Anenii Noi. Despre asta anunță Ministerul Educației și Cercetări, potrivit căruia, mecanismele de securizare a testelor de examen, utilizate în sesiunea 2024, au permis identificarea imediată de a instituțiilor de învățământ de unde au avut loc scurgerile de informații în timpul probelor de examen.

Toate materialele acumulate au fost transmise către Inspectoratul Național de Investigații, iar, în urma unei anchete, poliția i-a găsit pe făptași.

Pentru fapta comisă, persoanele fizice riscă amendă de până la 4 500 de lei, iar cele juridice până la 12 000 de lei. Persoanele cu funcție de răspundere, cum ar fi directorul instituției de învățământ, nu vor putea deține funcții pe un termen de până la un an.

Ministerul Educației și Cercetării anunța în luna iunie despre o tentativă de fraudare a examenelor de absolvire a gimnaziului. Atunci, pe un canal de telegram au fost publicate poze cu testele de examen și rezolvarea acestora.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu