NOUTĂȚI

Mai mulți copii răniți după ce gardul unui teren de sport din sectorul Ciocana s-a prăbușit peste ei

Compus de Redacția STAR

Mai mulți copii au fost răniți după ce gardul unui teren de sport din sectorul Ciocana al Capitalei s-a prăbușit peste ei. Fotografiile cu rănile suportate de copii, dar și cu gardul la pământ au fost publicate pe rețelele sociale. Terenul a fost inaugurat recent cu mare fast de Blocul „Victorie,” afiliat fugarului Ilan Șor. Petrecerea dată de reprezentanții partidelor lui Șor a fost una pe cinste, însă se pare că lucrările nu au fost făcute tocmai calitativ. Din imaginile postate se vede că gardul a fost prins cu cleme din plastic.

Purtătorul de cuvânt al primăriei Chișinău, Vasile Chirilescu, susține că municipalitatea nu a emis nicio autorizație. Deși terenul nu aparține autorităților locale, compania de construcții ar fi trebuit să coordoneze lucrările cu serviciile municipale.

,,Pretura s-a autosesizat pe rețele de socializare și a chemat poliția să fac procese. Poliția trebuie să spună unde se încadrează activitatea lor, să face o anchetă și să stabilește cine-i vinovat. Cei care au instalat nu au coordonat cu subdiviziunile municipale, cu subdiviziunile primăriei”.

Ofițerul de presă al poliției Capitalei, Natalia Stati, a declarat pentru info1.md că oamenii legii au demarat o investigație, iar circumstanțele sunt în curs de elucidare.

Terenul de sport a fost construit la inițiativa deputatului neafiliat Vasile Bolea, care face parte din blocul Victoria, afiliat fugarului Ilan Șor. L-am sunat pe parlamentar pentru a afla mai multe detalii despre lucrările efectuate și dacă într-adevăr nu a fost emisă nicio autorizație. Inițial, Vasile Bolea ne-a spus că este ocupat și ne-a rugat să revenim mai târziu. Uletrior, el nu a mai răspuns la apelurile noastre.

Nu este primul caz când un copil a fost rănit după ce partide afiliate lui Ilan Șor au construit terenuri de joacă pentru copii. Pe 26 august, o fetiță de 10 ani a suferit o dublă fractură la picior în timp ce se juca în parcul GăgăuziaLand. Poliția susține că și deschiderea acestui parc de distracții nu a fost autorizată de instituțiile competente.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu