NOUTĂȚI

Ședința de judecată în dosarul în care figurează Igor Dodon, a fost din nou amânată

Compus de Redacția STAR

Ședința de judecată în așa-numitul dosar „Sacoșa”, în care figurează fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost din nou amânată pe un termen nedeterminat, după o pauză de 3 luni. Fostul șef de stat este acuzat de corupție pasivă și de acceptarea finanțării în favoarea Partidului Socialiștilor din partea unei grupări criminale conduse de oligarhul fugar, fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Dosarul este examinat la Curtea Supremă de Justiție.

,,-Din cauza că președintele completului este în concediu anual de odihnă, Domnul Țurcan sânt în concediu. – Respectiv când va avea loc următoarea? -Conform agendei pe data de 17 septembrie, dar din celea comunicat azi un alt magistrat, inclusiv până pe 17 Domnul Țurcan o să află în concediu și respectiv, probabil că ședința de 17 tot poate nu o să aibă loc. -De ce nu poate fi înlocuit Domnul Țurcan? -Nu-i posibil. -Nu- i posibil de ce? -Nu, nu-i posibil să fie înlocuit un membru a completului de judecată din motiv că să află în concediu, atât”, a spus procurorul Vitalie Codreanu.

Anatol Țurcanu, judecător al Curții Supreme de Justiție din Moldova, nu a trecut anterior procesul de verificare externă privind integritatea și etica profesională. Pe 21 martie 2024, membrii comisiei de Vetting au constatat o diferență de peste 1 milion de lei între veniturile și cheltuielile judecătorului. Țurcanu a contestat decizia la Consiliul Superior al Magistraturii, care însă a respins-o. De asemenea, Țurcanu a contestat această hotărâre și la Curtea Supremă. Până când Curtea Supremă de Justiție nu va emite o decizie în privința lui Țurcanu, acesta va continua să dețină funcția de judecător.

La ședința de judecată care urma să aibă loc joi în dosarl Sacoșa s-a prezentat doar unul dintre cei trei apărători ai lui Dodon – Ion Vîzdogă. Avocatul a refuzat să comenteze situația, menționând că nu are dreptul să facă declarații fără acordul clientului său.

Așa-numitul dosar „Sacoșa” a fost inițiat în baza unei înregistrări video filmate cu o cameră ascunsă. În imagini, fostul lider al democraților Vladimir Plahotniuc îi oferă fostului președinte Igor Dodon o pungă neagră, în care se presupune că se aflau bani destinați finanțării Partidului Socialiștilor. Igor Dodon respinge toate acuzațiile.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu