NOUTĂȚI

Pompierii și voluntarii din patru raioane ale țării au primit 12 autospeciale din partea Austriei

Compus de Redacția STAR

Pompierii și voluntarii din patru raioane ale țării, respectiv Orhei, Rezina, Șoldănești și Basarabeasca, vor putea interveni mai rapid. Subdiviziunile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din aceste localități au primit 12 autospeciale din partea Asociației Pompierilor Voluntari din Austria. Donația face parte din proiectul „Autospeciale de pompieri pentru Republica Moldova” și reprezintă „un pas important în sprijinul salvatorilor voluntari moldoveni”, spun reprezentanții IGSU.

Autospecialele vor fi repartizate atât subdiviziunilor IGSU, cât și posturilor de pompieri voluntari din țară. Pe lângă donație, în perioada 3-5 septembrie, pompierii voluntari din Austria vor oferi lecții de instruire pentru pompierii voluntari moldoveni din localitățile beneficiare de tehnică specializată. În ultimii 11 ani, Asociația Pompierilor Voluntari din Austria a oferit 75 de unități de tehnică Republicii Moldova.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu