NOUTĂȚI

Operații estetice ilegale. O secție chirurgicală clandestină activa în cadrul Spitalului Ministerului Sănătății

Compus de Redacția STAR

În cadrul Spitalului Ministerului Sănătății s-au efectuat ilegal operații estetice de mii de euro, dezvăluie ministra Sănătății Ala Nemerenco, la aproape două luni după demiterea lui Igor Curov de la șefia instituției medicale. Nemerenco a declarat într-o emisiune televizată că secția clandestină pentru operații estetice a fost descoperită în cadrul unui control efectuat de Ministerul Sănătății, care urmează să sesizeze procurorii despre aceste nereguli.

,,Am descoperit chiar și o secție clandestină în care se făceau operații. Operații cosmetice care costă mii și mii de euro, implanturi de tot felul, deci care erau efectuate într-o secție care nu exista de fapt”.

Spitalul Ministerului Sănătății, în care activa secția chirurgicală clandestină a fost condus de Igor Curov care a fost demis în luna iulie, din motiv că ar fi obstrucționat activitatea comisiei Ministerului Sănătății în timp ce cerceta situația financiară a structurii medicale. Atunci, Partidul Mișcarea Respect Moldova, condus de fostul deputat democrat Eugen Nichiforciuc, a solicitat Ministerului Sănătății să ,,oprească presiunea politică” asupra lui Igor Curov, care este și vicepreședintele acestei formațiuni.

,,Operau ilegal și materialele vor merge la Procuratură, astfel să nu mi se impută mie că cumva eu îndepărtez oamenii care nu sunt aliniați politic corect. Nu are politică nimic cu ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate. Instituțiile trebuie să servească oamenii, nu să deservească clanurile, nu să deservească corupția”.

Contactat pentru a oferi o reacție privind acuzațiile Alei Nemerenco privind efectuarea ilegală a operațiilor estetice în spitalul pe care l-a condus, Igor Curov nu a răspuns la apelurile și mesajele redacției ONE TV.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu