NOUTĂȚI

Proteste masive în Israel împotriva inacțiunii guvernului de a elibera ostaticii deținuți în Gaza

Compus de Redacția STAR

Proteste în masă în Israel, după ce în Gaza au fost descoperite cadavrele a șase persoane luate ostatice pe 7 octombrie anul trecut. 500.000 de persoane au protestat în Ierusalim, Tel Aviv și alte orașe, și au cerut prim-ministrului Benjamin Netanyahu să întreprindă mai multe acțiuni pentru a-i aduce acasă pe cei 101 oameni ținuți ostatici de gruparea palestiniană Hamas.

Protestatarii sunt nemulțumiți de eșecul conducerii țării de a asigura un acord de încetare a focului cu gruparea Hamas.

„Nu avem deloc timp. Timpul este pe sfârșite. Cerem de la guvern să înceteze totul și să încheie o înțelegere. Totodată, cerem de la restul lumii, de la toate țările să susțină Israelul, să fie alături de noi, deoarece nu mai avem timp”.

„Trebuie să-și asume responsabilitatea și să facă lucrurile necesare, precum să elibereze ostaticii .”

„Trebuie să aducem înapoi ostaticii. Avem nevoie acum de un acord, pentru viitorul nostru, pentru viitorul lui.”

La Ierusalim, în fața reședinței prim-ministrului, Benjamin Netanyahu, protestatarii au blocat străzile și au fluturat fotografiile ostaticilor uciși.

Benjamin Natanyahu a făcut apel la calm și a spus că Hamas sunt cei care nu vor să negocieze.

„Cetățeni ai Israelului. Eforturile noastre de a elibera ostaticii nu au încetat niciodată. Din decembrie, Hamas refuză să negocieze cu noi.”

Pe 7 octombrie 2023, gruparea teroristă Hamas a invadat Israelul, a omorât peste 1300 de oameni și a luat ostatici aproximativ 250 de persoane. Până în prezent, statul Israel a reușit să recupereze 117 dintre ei, fie în cadrul unui schimb de prizonieri, fie în urma incursiunilor militare desfășurate în Gaza.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu