Un bărbat de 47 de ani din municipiul Bălți riscă închisoare după ce, fiind băut, a anunțat autoritățile că o instituție energetică din localitate este minată. Ca urmare a apelului acestui la Serviciul 112, la fața locului s-au deplasat serviciile specializate pentru a efectua verificările necesare, care au durat timp de câteva ore și nu s-au soldat cu depistarea unui obiect explozibil.
Autorul alarmei false cu bombă a fost reținut pentru 72 de ore. Potrivit legii, acesta ar putea fi pedepsit cu o amendă de până la 43 de mii de lei, cu aproape 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau cu până la doi ani de închisoare.