NOUTĂȚI

Sentință după 11 ani. Cinci foști polițiști de la „Fulger” care au torturat doi adolescenți, vor sta după gratii

Compus de Redacția STAR

Abia peste 11 ani după ce au torturat doi adolescenți din raionul Rîșcani, cinci foști angajați ai Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger” au primit pedepse reale cu închisoarea. Sentința a fost pronunțată de Curtea de Apel Bălți, după ce procurorii au contestat decizia Judecătoriei Rîșcani care a dispus anterior pedepse mai blânde și suspendarea condiționată a executării acestora.

Astfel, instanța de apel a împărțit celor cinci foști polițiști pedepse ce variază între opt și nouă ani de închisoare. De asemenea, le este interzisă ocuparea unei funcții în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de până la 11 ani.

Anterior, prima instanță a stabilit pedepse de până la cinci ani de închisoare, cu suspendare și doar un termen de cinci ani pentru privarea de dreptul de activare în cadrul MAI.

Cei cinci inculpați au vârstele cuprinse între 32 și 47 de ani. În septembrie 2013, ei au fost dislocați în raionul Rîșcani, unde au fost cazați într-un cămin, unde au și săvârșit infracțiunea de tortură.

Comandantul de grupă în Brigada de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger” și alți colegi ai săi l-au bătut cu pumnii pe un minor, din motiv că ar fi refuzat să spună unde se află alt adolescent. În aceeași zi, comandantul de grupă de la Fulger și un alt inculpat au agresat fizic și verbal un alt adolescent, pe care l-au dus cu forța pe un stadion din apropierea căminului.

Aici au fost prezenți toți cei cinci inculpați, care au doborât minorul la pământ și l-au maltratat, lovindu-l cu pumnii şi picioarele peste diferite părţi ale corpului.

Ulterior, elevul a fost dus în incinta căminului, unde a fost bătut cu picioarele, a fost electrocutat. De asemenea, el a fost rănit ușor la un picior, după ce unul dintre cei cinci polițiști a tras câteva focuri cu arma din dotare.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu