571 de școli din țară fac lecții online, din cauza condițiilor meteo. Datele au fost prezentate de Ministerul Educației și Cercetării.
Potrivit autorităților, cele mai multe instituții care au trecut la lecții online sunt din municipiul Chișinău – 147. În raionul Florești – 38 și raionul Sîngerei – 34.
Totodată, 42 de instituții activează în format mixt, cu prezență fizică și online, iar 453 de școli desfășoară lecțiile cu prezență fizică. Alte 21 de instituții au început orele de la ora 09:00, iar 74 vor recupera lecțiile ulterior.
În ceea ce privește învățământul profesional tehnic, 55 de instituții funcționează în regim obișnuit, 4 în format mixt, iar 22 studiază online.


