NOUTĂȚI

Compus de Redacția STAR

Locuitorii Moldovei vor plăti mai mult și pentru energia termică. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, la solicitarea furnizorilor de energie termică, a majorat tarifele pentru încălzire. Astfel, locuitorii Capitalei vor plăti cu 38% mai mult pentru agentul termic, consumatorii din nordul Moldovei cu 20%, iar cea mai mare parte a locuitorilor din sudul țării cu 12% mai mult.

Conform decizie ANRE, tariful pentru energia termică livrată de S.A. „Termoelectrica” consumatorilor va crește de la 2 510 lei pentru o Gcal, la 3196 de lei sau cu 686 lei mai mult decât până acum. S.A. „CET Nord” va crește tariful de la 2 126 lei pentru o Gcal la 2433 de lei sau cu 307 lei mai mult decât în prezent.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică nu a satisfăcut pe deplin solicitările furnizorilor de energie termică. Cea mai mare diferență între tariful solicitat și cel aprobat este în cazul CET-Nord. Compania a cerut o creștere a prețului de până la 2.612 lei pentru o gigacalorie, însă agenția a stabilit prețul de 2.126 lei, adică cu aproape 500 de lei mai puțin decât a cerut furnizorul.

Am decis să-i întrebăm pe locuitorii capitalei dacă sunt pregătiți pentru majorări de tarife. Părerile acestora sunt împărțite.

,,Părerea negativă, nu-i pozitivă, desigur că. Nu ne așteptăm la așa schimbări, nu suntem gata să luptăm cu așa măriri de preț”.

,,Așteptăm să scadă prețul. – Sunteți pregătită pentru această scumpire? – Nu, nu, suntem mai ales pensionari. O pensie mică, cum vom plăti pentru gaze scumpe și electricitate scumpă? Desigur că nu”.

,,-Ce părerea aveți, sunteți pregătit pentru asta? – Omul dacă e gospodar el e gătit întotdeauna. – Dar bugetul, bugetul care aveți permite? – Slava Domnului îmi permite”.

,,Suntem gata. – Adică vă permite bugetul? Nu veți fi prea mult constrâns în cheltuieli. – Credem că asta va dura cam 2 luni, înțelegem că este război în Ucraina. Sperăm să trecem peste asta”.

Creșterea prețului energiei termice va afecta în special consumatorii casnici. Pentru business nu va fi atât de critic, consideră analistul economic Oleg Tofilat. Potrivit lui Tofilat, principala problemă este imprevizibilitatea acestor creșteri, care vor lovi în special în gospodăriile cu buget mic.

,,Dacă o tânără familie și-o întrat într-o ipotecă și o să zicem, jumătate din venitul lor se duce la achitarea ipotecei, și-au planificat tare bine că iată atâta s-achităm pe căldura, atâta pe restul, atâta pe mâncarea atâta pe viață, atâta ne rămâne pentru viața, apăi scumpirea la căldura sau la energie li-e taie venitul disponibil sau în genere aruncă în incapacitatea financiară și de asta spun că este problema în predictibilitatea”.

ANRE a majorat din 1 decembrie și tariful pentru gaze cu 27,5%.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu